Press "Enter" to skip to content

Studiu: Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei

Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare de 31% pentru anul 2021 şi un tarif mediu de 197 de lei, potrivit rezultatelor unui studiu realizat în noiembrie de Cushman & Wakefield pentru Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR).

De asemenea, hotelierii au apreciat că hotelurile lor vor atinge un grad de ocupare maxim de 40%.

„Conform studiului, deşi rezultatele pentru o astfel de perioadă incertă sunt dificil de cuantificat, hotelierii români anticipează un grad mediu de ocupare anual de 31% pentru 2021. Majoritatea respondenţilor consideră că proprietăţile lor vor atinge un grad de ocupare maxim de aproximativ 40%, în timp ce doar 7% iau în calcul un grad de ocupare de circa 70%”, spun reprezentanții FIHR.

Proprietarii de hoteluri chestionaţi au apreciat că tariful mediu pentru anul 2021 va fi de 197 de lei.

„În ceea ce priveşte tariful mediu, hotelierii se aşteaptă la o medie de 197 lei în 2021. Aceasta reprezintă o valoare mult mai mică comparativ cu octombrie 2020, şi poate indica faptul că hotelierii se vor concentra pe maximizarea gradului de ocupare în perioada de recuperare, aşa cum a fost evidenţiat în studiul anterior. În plus, întrucât perioada de recuperare va fi dominată de călătorii interne, hotelierii ar putea să realizeze strategii pentru un tarif mediu mai scăzut, pentru a face apel la clienţii locali”, spun hotelierii.

Hotelurile vor avea un grad mediu de ocupare mic, dar prețuri pe măsură

Respondenţii ce aparţin unor branduri internaţionale previzionează un tarif mediu mai mare, de 224 lei, în timp ce brandurile naţionale şi hoteluri independente iau în calcul un tarif de 157 lei, respectiv 192 lei.

În octombrie anul curent, industria hotelieră a atins un grad mediu de ocupare de 24% şi un tarif mediu de 293 lei, ceea ce reprezintă o scădere de 72% comparativ cu octombrie 2019, potrivit FIHR.

89% dintre hotelieri se aşteaptă ca veniturile generate de restaurante şi săli de conferinţe să fie extrem de importante în performanţa hotelurilor estimată pentru 2021, iar 87% dintre hotelieri consideră că organizarea de evenimente va aduce beneficii financiare importante.

Pe locul trei se situează veniturile obţinute din serviciile de Spa şi Wellness, 56% din respondenţi menţionând că acestea sunt importante pentru a susţine venituri sustenabile pentru proprietăţile lor.

În cadrul studiului, 65% dintre respondenţi au declarat că, fără sprijin guvernamental, hotelurile lor nu vor putea supravieţui după luna martie 2021. Doar 7% dintre respondenţi au menţionat că afacerea lor poate supravieţui mai mult de un an fără sprijin guvernamental.

„Prin urmare, supravieţuirea şi redresarea sectorului hotelier românesc vor rămâne dependente de sprijinul guvernamental oferit în 2021”, mai spun hotelierii.

Un procent de 43 dintre respondenţi au declarat că în 2021 vor menţine hotelurile deschise dacă nu se va instaura din nou carantina, în timp ce 19% dintre hotelieri intenţionează să-şi ţină business-ul deschis în eventualitatea oricărui scenariu, conform rezultatelor studiului.

Pe de altă parte, 20% dintre respondenţi iau în considerare închiderea hotelurilor în timpul extra-sezoanelor din 2021, pentru a salva din costuri pe fondul lipsei cererii, iar 3% dintre hotelieri planifică o schimbare de strategie pentru transformarea modelului de afaceri adaptat pentru sejururi pe termen lung (de peste 6 luni) în 2021.

Conform rezultatelor sondajului, piaţa hotelieră din România a înregistrat o scădere medie a profitului cu 73% în luna octombrie 2020, comparativ cu aceeaşi lună din 2019.

Dați de știre:

Be First to Comment

Leave a Reply