Press "Enter" to skip to content

Încă 2.000 de infectări cu COVID-19 la nivel de țară, în numai 24 de ore

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.064 infectări cu COVID – 19, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, potrivit Știri Oficiale

Până astăzi, 4.947 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 02.10.2020 (10:00) – 03.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 32 de decese (18 bărbați și 14 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bihor, Călărași, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 4 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 10 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 8 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.734. Dintre acestea, 583 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.496.439 de teste. Dintre acestea 24.847 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.392 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 93 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 3 octombrie.

Pe teritoriul României, 10.817 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 7.516  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.237 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 28 de persoane.

Tot mai multe infectări cu COVID-19 la nivel național

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.499 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 843 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 1.829 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 302.740 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatată, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Dați de știre:

Be First to Comment

Leave a Reply