Press "Enter" to skip to content

Via Transilvanica: Colinele Transilvaniei – la pas prin satele săsești

Via Transilvanica, proiectul de drumeții ce va cuprinde un traseu de circa 1.000 de kilometri, de la Putna până la Drobeta Turnu Severin, va pune în valoare şi reţeaua de trasee Colinele Transilvaniei, înfiinţată de mai mulţi ani în zona satelor săseşti din preajma municipiului Sighişoara.

„Cu o lungime de 125 kilometri, Terra Saxonia este porţiunea din Via Transilvanica ce traversează şi Sighişoara, zonă locuită odinioară de saşi, viitoare destinaţie de ecoturism Colinele Transilvaniei. Tradiţiile şi obiceiurile saşilor au influenţat dezvoltarea întregii Transilvanii. De fapt, existenţa permanentă a mai multor etnii aici (români, maghiari, saşi, rromi etc.) a creat un spaţiu multicultural unic care, împreună cu cadrul natural de excepţie, este vizitat de un număr tot mai mare de călători”, a declarat Cristina Ana Iliescu, manager destinaţie de ecoturism Colinele Transilvaniei.

Pădurile şi păşunile cu arbori seculari din jurul Sighişoarei, azi arie protejată Natura 2000, au fost mereu parte din acest peisaj în care natura şi comunitatea au fost strâns legate atâtea secole.

„Ne bucurăm că în zona Sighişoarei, Via Transilvanica va pune în valoare traseele de drumeţie şi bicicletă propuse de Colinele Transilvaniei încă din 2015 şi apreciate de sighişorenii amatori de mişcare în natură”, potrivit partenerului local Via Transilvanica”, a mai afirmat Cristina Ana Iliescu.

Colinele Transilvaniei, drumeții prin satele săsești

Pentru a putea fi materializat, proiectul are nevoie de cooperarea voluntarilor Asociaţiei Tăşuleasa Social cu partenerii locali şi autorităţile administraţiei publice.

„Am purtat discuţii despre implementarea acestui proiect ambiţios care aduce un plus de vizibilitate zonelor pe care le străbate. Călătorii pe traseul Via Transilvanica vor trece şi prin Sighişoara, iar noi vom sprijini iniţiatorii şi partenerii în realizarea traseului. Acest proiect oferă posibilitatea călătorilor de a descoperi repere importante ce ţin de identitatea locurilor şi a locuitorilor zonei, fiind important în demersurile noastre de promovare a oraşului ca destinaţie turistică”, a arătat primarul Sighişoarei, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

Via Transilvanica este un traseu de 1.000 de kilometri care poate fi parcurs pe jos, cu bicicleta sau călare, iar ghidul va furniza date despre posibilităţile de cazare şi masă, dar şi informaţii istorice şi culturale ale diferitelor zone geografice.

Reţeaua de trasee din Colinele Transilvaniei însumează peste 500 de kilometri de trasee marcate pentru bicicletă şi drumeţie, care fac legătura între 50 de sate săseşti, urmând vechi drumuri medievale, drumuri judeţene, forestiere, agricole şi poteci.

Dați de știre:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *