Press "Enter" to skip to content

S-a propus confiscarea extinsă a averilor dobândite prin infracțiune

Confiscarea extinsă a averilor dobândite prin infracțiune, propusă de USR, face parte dintr-un proiect propus de Uniunea Salvaţi România.

„Uniunea Salvaţi România depune un proiect de lege de modificare a Codurilor penale în sensul transpunerii complete şi corecte a directivei europene din 2014 privind confiscarea extinsă, directivă care, prin grija PSD şi a aliaţilor săi, a fost transpusă deficitar, în beneficiul infractorilor dornici să scape de răspundere penală şi să rămână şi cu averile dobândite ilicit”, spun oficialii USR.

Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţionale săvârşite în Uniunea Europeană trebuia transpusă integral în legislaţia românească până în octombrie 2015.

„Acest lucru nu s-a întâmplat, pentru că ar fi afectat unele interese, drept pentru care Comisia Europeană s-a văzut nevoită să declanşeze procedura de infringement împotriva României, ceea ce înseamnă că ţara noastră riscă sancţiuni însemnate, care pot ajunge şi la 115.000 euro pentru fiecare zi de întârziere”, mai afirmă cei din USR.

Confiscarea extinsă a averilor, prima dovadă de normalitate

Potrivit USR, puţinele modificări legislative făcute de către autorităţile de la Bucureşti în sensul transpunerii directivei europene s-au concretizat, mai degrabă, în piedici în calea confiscării extinse, introducându-se în Codurile penale prevederi care restrâng nejustificat aria de aplicare a confiscării extinse – să poată fi confiscate doar bunurile achiziţionate cu cel mult 5 ani înainte sau după săvârşirea infracţiunii şi numai dacă au fost comise anumite infracţiuni, valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată să depăşească vădit veniturile obţinute în mod licit etc.

„Averea dobândită prin furt trebuie confiscată. Ani de zile, infractori cu legături în mediile politice au făcut averi de neimaginat pentru românii cinstiţi. Această stare de fapt trebuie să încetez şi va înceta”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.

Un „cadou” pentru sistemul judiciar

Proiectul propus de USR ar oferi sistemului judiciar un instrument foarte eficient care să permită confiscarea extinsă în mult mai multe situaţii decât cele prevăzute de legislaţia actuală, a afirmat deputatul Stelian Ion.

Proiectul propune modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală astfel încât să se extindă aria infracţiunilor în legătură cu care să poată fi dispusă confiscarea extinsă – să se aplice pentru toate faptele penale pentru care maximul special al pedepsei este de 4 ani sau mai mare, dacă sunt susceptibile de a procura un folos material făptuitorului.

De asemenea, proiectul elimină limita de 5 ani pentru dobândirea bunurilor ce pot fi confiscate şi introduce un criteriu de apreciere constând în diferenţa dintre venituri şi “standardul de viaţă” al persoanei condamnate, putându-se include aici şi averea persoanelor asupra cărora condamnatul are influenţă.

„Această din urmă modificare se bazează pe realitatea că, de foarte multe ori, pentru a-şi ascunde foloasele infracţionale, cei care comit fapte penale achiziţionează bunuri ori plasează investiţii prin intermediul unor persoane aflate sub influenţa lor, dar care nu au o legătură directă, aparentă, cu infracţiunile în sine. Nu în ultimul rând, proiectul creează cadrul legal pentru ca instanţa să poată dispune confiscarea extinsă când are convingerea că bunurile supuse confiscării provin din infracţiuni în general, nu numai din fapte penale similare celor pentru care persoana a fost condamnată, şi introduce pentru procuror obligativitatea instituirii de măsuri asigurătorii pentru a pune la adăpost bunurile ce pot face obiectul confiscării speciale sau confiscării extinse”, a explicat USR

Dați de știre:

Be First to Comment

Leave a Reply