Press "Enter" to skip to content

Vor fi înfiinţate şi caravane de vaccinare anti-COVID-19

Vor fi înfiinţate  caravane de vaccinare care ar urma să asigure imunizarea persoanelor care sunt greu deplasabile sau a celor cu dizabilităţi, a declarat medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID

„Centrele de vaccinare vor fi, pe de o parte, la nivelul spitalelor, care vor vaccina personalul propriu, şi vor fi înfiinţate centre de vaccinare fixe şi centre de vaccinare mobile – caravane, care vor asigura vaccinarea persoanelor care sunt greu deplasabile, de exemplu în mediul rural, sau a persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, echipe mobile de vaccinare vor asigura, în parte, vaccinarea persoanelor din infrastructura esenţială critică”, a declarat Gheorghița la Digi 24.

Caravane de vaccinare anti-COVID-19

Potrivit lui, în cel mai fericit scenariu, primele doze de vaccin sunt aşteptate în România în a doua jumătate a lunii decembrie, iar în scenariul pesimist – în lunile ianuarie-februarie.

„În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie să avem disponibile primele doze de vaccin, cel puţin de la o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vom vorbi de luna ianuarie – februarie”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.

Pentru România, este posibil să ajungă, în primă fază,cel puţin 2,4 milioane de doze de la AstraZeneca şi, probabil, tot atâtea de la Pfizer.

„Din 1.200.000 de doze noi putem vaccina circa 600.000 de persoane. În acest moment, în sistemul medical sunt estimate circa 250.000 – 300.000 de persoane. Cu siguranţă noi vom acoperi mai mult decât personalul medical şi tot ce înseamnă personal auxiliar din domeniul sănătăţii şi domeniul asistenţei sociale şi foarte probabil vom începe şi campania de vaccinare pentru persoanele vulnerabile – vârstnici şi cei cu boli cronice, în paralel cu vaccinarea persoanelor care desfăşoară activităţi în infrastructura critică”, a mai spus medicul.

Vaccinul va fi stocat la Institutul Cantacuzino, în mare parte

Institutul Cantacuzino va fi principalul centru de stocare în România va fi Institutul Cantacuzino.

„Vor exista, pe lângă Institutul Cantacuzino, încă şase centre regionale, respectiv în locaţia a şase spitale militare, care vor fi prevăzute – şi există aparatura – cu aceste congelatoare de minus 80 de grade care au capacitatea de stocare a unui număr mare de doze. La minus 80 de grade dozele rezistă timp de şase luni, însă datoria noastră este să epuizăm cât mai rapid aceste doze, pentru că nu putem să lărgim la nesfârşit capacitatea de stocare. În permanenţă vom avea tranşe de vaccinuri care ne vor fi livrate şi atunci noi trebuie să asigurăm în paralel şi consumul acestor doze”, a mai spus Gheorghiță.

El a arătat că tot procesul de vaccinare se va efectua în urma unei planificări, în mod deosebit pentru sistemul medical şi de asistenţă socială şi în baza unor programări electronice pentru celelalte categorii de persoane.

Programarea se poate face fie electronic, fie telefonic, fie prin intermediul medicului de familie, dar toate datele se vor revărsa în aceeaşi platformă comună tocmai pentru a avea o evidenţă cât mai clară a numărului persoanelor imunizate.

Dați de știre:

Be First to Comment

Leave a Reply