Press "Enter" to skip to content

Pensiile speciale vor exista atâta timp cât abrogarea lor ține de instituții pline de beneficiari

Pensiile speciale vor exista atâta timp cât abrogarea lor ține de instituții pline de beneficiari, este de părere deputatul PNL Nicolae Giugea.
Acesta nu crede că proiectele legislative care vizează abrogarea sau impozitarea pensiilor speciale vor avea vreo şansă de reuşită, atâta vreme cât judecătorii CCR, ai Înaltei Curţi sau Avocatul Poporului sunt beneficiari de pensii de zeci de mii de lei.
„Cine crede că i-a lovit vreun sentiment de moralitate pe judecătorii CCR şi că aceştia vor spune prea curând că sunt de acord să-şi taie câteva zeci de mii de lei din propriile pensii speciale se înşală amarnic. De aproape zece ani CCR ţine cu dinţii de acordarea unor privilegii, a unor pensii nemuncite, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru alte categorii profesionale. Putreziciunea vine chiar de la acele instituţii în faţa cărora ar trebui să ne închinăm şi ale căror decizii nu ar trebui să fie contestate de nimeni! Păi cum să nu te revolţi când vezi că CCR sau ICCJ calcă în picioare articolul 16 din Constituţia României, pe care cu toţii îl înţelegem şi pentru care au murit atâţia tineri la Revoluţie!”, spune deputatul.

Beneficiarii își apără pensiile speciale

Potrivit lui, dacă nu vor să deschidă Constituţia şi să o citească, atunci le spune că în Legea fundamentală scrie negru pe alb că „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”.
„Pentru faptul că desconsideră făţiş acest articol din Constituţie, toate instituţiile care blochează desfiinţarea pensiilor speciale încalcă de drept Constituţia României.În ceea ce priveşte aşa-zisa susţinere a PSD pentru proiectele PNL de desfiinţare sau de impozitare a pensiilor speciale, oamenii nu trebuie să uite că cea mai mare parte a pensiilor speciale au fost desfiinţate de Guvernul Boc în anul 2010 şi resuscitate de PSD după anul 2012”, a mai spus liberalul.
Aşadar, vinovat pentru acest ansamblu de inechităţi este PSD.
„Mai mult decât atât, PSD a avut ocazia în anul 2017, atunci când a pus pe agenda Parlamentului o nouă lege a pensiilor, să rezolve această problemă şi să creeze o lege unică pentru toţi, nu pentru cei care au muncit 40 de ani să facă o lege cadru, iar pentru şmecheri să păstreze pensiile nesimţit de mari. Aşadar, numai după ce vom reforma şi depolitiza instituţii fundamentale ale statului român putem să sperăm la dispariţia privilegiilor şi discriminărilor din societatea românească!”, a afirmat Giugea.
Dați de știre:

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *