Press "Enter" to skip to content

Coșul solidarității – noua pomană electorală marca Gabriela Firea

Coșul solidarității este noua pomană electorală marca Gabriela Firea pe care primarul general o aruncă în luptă pentru pensionarii de peste 65 de ani și pensie de maximum 1.000 de lei. 

Bătrâni pot beneficia lunar de un pachet cu dezinfectanţi şi produse alimentare de bază, a informat primarul general, Gabriela Firea.

În baza Programului Coşul solidarităţii, seniorii bucureşteni pot primi, o dată pe lună, un pachet cu materiale sanitare – măşti chirurgicale, mănuşi, dezinfectanţi şi produse alimentare.

„Avem datoria morală să avem grijă de vârstnicii noştri, în special de cei singuri, fără posibilităţi materiale. Am primit mii de apeluri şi solicitări la call center-ul Centrului pentru seniori, prin care ni se semnala faptul că seniorii întâmpină probleme în procurarea alimentelor şi a materialelor sanitare, în contextul epidemiologic actual”, a anunțat Gabriela Firea pe Facebook.

Coșul Solidarității, pomană electorală

Pachete cu alimente de bază şi materiale sanitare vor ajunge la beneficiarii proiectului, conform criteriilor din regulament, în cel mult 10 zile de la înscrierea în proiect.

Înscrierile se fac telefonic la următoarele numere: 0785.199.197, 0784.253.108, 0762 337 436, 0786.351.696, 0784.227.489, 0785.211.439.

Program call-center: luni – joi: 9,00 – 17,00; vineri: 9,00 – 12,00.

Detalii despre regulamentul proiectului se găsesc pe site-ul Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti: http://www.cs-mb.ro/cosul-solidaritatii.

Pe 30 aprilie, consilierii municipali ai Capitalei au aprobat implementarea proiectului “Coşul solidarităţii”, care prevede acordarea unui sprijin constând în produse alimentare şi sanitare necesare în contextul pandemiei COVID-19 seniorilor domiciliaţi în Bucureşti care au împlinit vârsta de minimum 65 de ani, aflaţi în stare de vulnerabilitate.

Dați de știre:

Be First to Comment

Leave a Reply