Press "Enter" to skip to content

Satele Toflea și Brăhășești au fost băgate în carantină

Satele Toflea şi Brăhăşeşti au fost băgate în carantină de ieri, după ce o anchetă epidemiologică a stabilit că 42 de localnici s-au infectat cu noul virus, iar alţi 284 au intrat în contact cu aceştia. Mai mult, o persoană a murit.  

Cele două sate din Galați au o populaţie de aproximativ 9.000 de oameni.

„În urma anchetei epidemiologice efectuate de DSP Galaţi, în satele Toflea şi Brăhăşeşti, comuna Brăhăşeşti, cu o populatie de aproximativ 9000 de locuitori (ultimul recensământ – 2011) s-au constatat următoarele: 42 de persoane confirmate, o persoană decedată şi 284 persoane autoizolate, contacţi ai persoanelor confirmate”, a anunţat Prefectura Galaţi.

Satele Toflea și Brăhășești, în carantină

Decizia a fost anunţată în mod oficial la finalul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Măsura se va aplica timp de 14 zile.

„Având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul Judeţului Galaţi în contextul asigurării măsurilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă determinate de manifestarea noului coronavirus SARS-CoV-2, Instituţia Prefectului Judeţul Galaţi informează că în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit astăzi, 24.03.2020 au fost dispuse noi măsuri de prevenire şi gestionare a situaţiilor de risc: Începând cu data 24.05.2020 ora 05.00, pe o perioadă de 14 zile se instituie măsura de carantină în satele Toflea şi Brăhăşeşti, comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi”, scrie în anunţul făcut de reprezentanţii Prefecturii Galaţi.

Intrările şi ieşirile în cele două sate sunt interzise cu excepţia cazurilor stabilite prin lege. În interiorul comunităţilor se va face dezinfecţie, iar locuitorii vor avea prioritate la testarea pentru depistarea virusului COVID-19.

Autoritățile au decis și care sunt excepțiile de la aceste reguli, dar și că circulația se va face pe DJ 241 și DJ 241A.

Satele gălățene, lovite de năpastă

De-a lungul anilor, cele două localități din Galați au fost lovite de năpăstă. Astfel că, în ultimii 12 ani, Toflea și Brăhălești, au avut parte de inundații de cel puțin 3 ori. În 2008, nu mai puțin de 1200 de localități au fost inundate în urma ploilor abundente de atunci.

Foto: Digi 24

 

Dați de știre:

Be First to Comment

Leave a Reply