Press "Enter" to skip to content

Reguli de transport pasageri pentru autocare, taxiuri și microbuze, în starea de alertă

Autoritățile au dat noi reguli de transport pasageri pentru autocare, taxiuri și microbuze, în starea de alertă, potrivit unui ordin al MAI. Odată cu acestea, autoritățile au emis și măsuri pentru călătoria cu avionul. 

Reguli de transport pasageri pentru autocare, taxiuri și microbuze

În domeniul transportului rutier de persoane se aplică următoarele măsuri:

  1. În zona ușii de acces a pasagerilor, în interiorul mijlocului de transport, se montează dozatoare cu soluții dezinfectante pe bază de alcool. Înainte de plecarea în cursă, se efectuează obligatoriu curățenia și dezinfecția mijlocului de transport. Se evită măturarea uscată și alte acțiuni mecanice pe suprafețe potențial contaminate, pentru a reduce posibilitatea de dispersare a virusului. Se utilizează în schimb metode de curățare umedă.
  2. Pe durata efectuării cursei, conducătorul auto poartă mască de protecție, astfel încât să-i acopere gura și nasul.
  3. Pentru accesul la bordul mijlocului de transport și pe toată durata călătoriei, pasagerii sunt obligați să poarte masca de protecție, astfel încât să le acopere gura și nasul.
  4. Pentru transportul rutier internațional de persoane, în punctele de îmbarcare, operatorii de transport au obligația de a asigura măsurarea temperaturii cu dispozitive tip termoscanner pentru fiecare pasager. Se va refuza îmbarcarea persoanelor cu o temperatură >37,3℃ și li se va recomanda să consulte de urgență medicul de familie.
  5. Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic sau primul rând de scaune va fi păstrat liber, pentru a evita interacțiunea socială.
  6. Conducătorii mijloacelor de transport au obligația de a păstra distanța socială, în timpul pauzelor pe drum, și să evite contactul cu alte persoane.
  7. La îmbarcare/debarcare, pasagerii trebuie să respecte o distanță minimă de siguranță unul față de celălalt.
  8. Accesul pasagerilor în mijlocul de transport se realizează pe ușa din față, iar coborârea se realizează pe cealaltă/celelalte uși, dacă aceasta/acestea există.
  9. Transportul pasagerilor în microbuze este permis doar pe scaun, cu respectarea regulilor generale prezentate mai sus.
reguli de transport pasageri (2)
Pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea în mijlocul de transport și pe toată durata călătoriei.

În domeniul transportului în regim de taxi, transportului alternativ și transportului în regim de închiriere cu șofer se aplică următoarele măsuri:

  1. Transportul pasagerilor se efectuează doar pe locurile din spate.
  2. Conducătorul mijlocului de transport poartă mască de protecție, astfel încât să-i acopere gura și nasul, iar mijlocul de transport va fi dotat cu dezinfectant pe bază de alcool.
  3. Spațiul destinat conducătorului mijlocului de transport va fi separat fizic de locurile din spate.
  4. Pasagerii au obligația de a purta masca de protecție la urcarea în mijlocul de transport și pe toată durata călătoriei.
  5. În cazul mânuirii bagajelor clientului sau interacțiunii fizice cu alte persoane, conducătorul mijlocului de transport este obligat să utilizeze mănuși, să le depoziteze într-o pungă special destinată după utilizare și să-și dezinfecteze mâinile după îndepărtarea acestora.
  6. Conducătorul mijlocului de transport este obligat să igienizeze și să dezinfecteze, zilnic, interiorul vehiculului.
  7. Se utilizează cu precădere plățile electronice.
Dați de știre:

Be First to Comment

Leave a Reply