Press "Enter" to skip to content

Compania Tarom ar putea reveni pe profit în anii 2024 – 2025

Compania Tarom ar putea reveni pe profit, conform planului de restructurare, în anii 2024 – 2025, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Tarom a primit ajutor de salvare anul trecut, acel ajutor fie ar trebui returnat, dar nu are de unde să returneze şi ar însemna falimentul companiei, fie transformat într-un ajutor de restructurare. Se lucrează intens la un plan de restructurare în scris, dar şi în faptă. Planul implică uniformizarea flotei, ar rămâne cu o flotă un pic mai mică, cam trei sferturi din dimensiunea actuală, şi reducerea personalului, care a început”, a spus Drulă, la Digi 24.

Potrivit ministrului, de la Tarom se vor vinde avioanele vechi, dar vor veni şi altele noi.

„Există o comandă făcută de acum doi ani de cinci Boeing-uri 737 Max, iar pe acest plan care eficientizează partea de costuri prin reducere de personal, ştiţi că Tarom avea o dimensiune ca număr de personal cam dublă faţă de o companie de mărime similară şi deja au plecat voluntar cam 300 – 400 de oameni şi sunt în evaluări finale ceilalţi, prin reducerea direcţiei tehnice, acolo era un centru mare de cost, şi externalizarea acestor servicii”, a subliniat ministrul Transporturilor .

Planul are mai mulţi paşi, iar în prezent acesta este notificat la Comisia Europeană.

„Trebuie aprobat de Comisie. Este un pas mare dacă il trecem cu management profesionist şi cu o structură corectă de costuri în sfârşit. Aici iar vorbim de o problemă mult, mult plimbată, ştim că Tarom e dublu, e mare, că are rude – am auzit şi în 2010, şi în 2014, 2016 şi 2018.(…) dar se poate face o companie eficientă, prin uniformizarea flotei. Vor fi două tipuri de aeronave Boeing şi ATR, ceea ce reduce cu mult costurile cu aeronave de tip modern. Şi în acest plan, Tarom ar trebui să revină pe profitabilitate în 2024 – 2025”, a menţionat Cătălin Drulă.

Tarom anunţa, luna trecută, că a iniţiat proiectul de restructurare a personalului, durata estimată pentru implementarea măsurii fiind de şase luni, iar reducerea medie anuală a costurilor de personal este estimată la aproximativ 8 milioane de euro.

„Compania Tarom anunţă că a iniţiat proiectul de restructurare a personalului, una dintre componentele esenţiale ale planului de redresare a companiei. Această măsură face parte dintr-un program extins de procedee în baza căruia Comisia Europeană a aprobat Statului Român acordarea unui împrumut de salvare pentru Tarom la începutul anului trecut. Ulterior, compania a prenotificat Comisiei Europene, în data de 24 august 2020, planul de restructurare în vederea obţinerii unui ajutor de stat pentru restructurare pentru următorii 5 ani”, spuneau cei de la Tarom.

 

Dați de știre:

Be First to Comment

Leave a Reply